joi, 19 februarie 2015

Imprimarea prin hidrotrasfer, denumită şi hidroimprimare,
permite aplicarea prin imersie, pe suprafaţa unui obiect, a unor motive preimprimate sub formă de folie PVA.

Tehnica este simplă, iar rezultatele sunt destul de impresionante, în termeni de calitate şi de imitaţie a materialelor de decor (lemn, fibre, camuflaj, piele...)

Procedeul este bine cunoscut de toată lumea, deoarece este folosit de mulţi ani pentru crearea efectului de lemn pe elementele bordurilor maşinilor, de exemplu.

Hidrotransferul se poate folosi pentru orice tip de material (de la lemn până la sticlă), dacă acesta a fost corect grunduit şi/sau pregătit (curăţare, şlefuire, aplicarea grundului).
O dată ce obiectul a fost imprimat şi lăcuit, acesta este foarte rezistent.

Urmăriţi clipurile prezente pe această pagină (Sub imagini).

PREGĂTIRE

Prima fază constă în degresarea, îndepărtarea prafului, uscarea şi şlefuirea piesei pentru a crea o bună aderenţă.
În ce cazuri trebuie aplicat un grund pentru a asigura o aderenţă perfectă?
> Pe metale neprelucrate, plastic, sticlă şi ceramică
Pe materiale care nu au o suprafaţă dreaptă sau care au o suprafaţă neregulată, cum ar putea fi lemnul, se poate aplica un grund de umplere care să fie şlefuit apoi.
Găsiţi toate tipurile de grund în categoria GRUNDURI.

GRUND
În funcţie de folia pentru hidrotransfer utilizată,
trebuie să alegeţi un grund sau o vopsea (mată) de o culoare apropiată de folie, în cazul foliilor semiopace
sau un fond negru pentru foliile transparente:

Exemple: Negru pentru fibra de carbon (folie transparentă)
Alegeţi o culoare deschisă pentru folia imitaţie de piele de şarpe.

Fondul trebuie să fie şlefuit fin, uscat şi lipsit de contaminatori (silicon, grăsime).

TEHNICI DE APLICARE:

PREGĂTIREA FOLIEI

Alegeţi un bazin de o mărime potrivită pentru piesa care urmează să fie imprimată (suficient de adânc, nu prea mare) şi umpleţi-l cu apă cu o temperatură de 12 - 19°C.

Decupaţi o bucată de folie şi aplicaţi adeziv de mascare de-a lungul marginilor. Marginile se lipesc pentru a evita mişcarea filmului în timpul pulverizării activatorului.
Puneţi folia cu grijă pe suprafaţa apei, cu faţa spre apă. Evitaţi formarea bulelor de aer. Lăsaţi folia în apă 1-2 minute.

ACTIVARE

Aplicaţi un strat de produs activator cu ajutorul unui pulverizator sau cu un pistol, de la o distanţă de 20 cm.
Lăsaţi să acţioneze între 5 de secunde înainte de imprimarea piesei.
1 litru de activator se aplică pe o suprafaţă de 12 m².
(Respectaţi instrucţiunile de siguranţă în momentul aplicării produsului)

IMERSIA

Scufundaţi încet piesa, cu o înclinare de 30 - 45°, printr-o mişcare progresivă spre înainte.
O dată ce piesa a fost scufundată complet, înlăturaţi filmul rămas la suprafaţa apei înainte de a scoate piesa.

SPĂLAREA
Spălaţi / clătiţi bine şi cu atenţie cu apă caldă (de aproximativ 50 - 60°C) pentru a elimina toate reziduurile de folie care se mai pot găsi pe suprafaţa obiectului.
Pentru materialele foarte rezistente, precum metalul, puteţi folosi apă cu o temperatură de până la 150°C.

USCAREA şi LĂCUIREA


Lăsaţi piesa să se usuce complet la temperatura ambiantă sau în cuptor,
apoi lăcuiţi pentru a proteja modelul şi pentru a-i da un frumos finisaj lucios.
Vă recomandăm lacul nostru BS830 UHS de tip auto, deoarece acesta este printre lacurile cele mai rezistente şi lucioase.

Depozitare:
Folia pentru hidrotransfer trebuie păstrată într-un loc aerisit şi uscat.

Catalog

Vă putem oferi aproape o mie de modele diferite. Solicitaţi catalogul nostru. Comandă minimă: 100 sau 250 m².
100m² = 500 €   250m²=1000 € (HT)

Recomandări suplimentare:



Cum vă daţi seama pe ce parte se aşază folia? Atingeţi suprafaţa cu degetul umezit, dacă partea este lipicioasă, înseamnă că este cea care se pune cu faţa spre apă.



Pentru a vă asigura că folia va avea o bună aderenţă, este important ca obiectul de vopsit să fie bine şlefuit (la P320).



Nu aplicaţi prea mult activator (un strat este suficient) şi nu depăşiţi un timp de acţiune de 15 secunde.



După ce obiectul a fost cufundat în apă, tineţi-l 5, 10 secunde sub apă.

Apoi, aşteptaţi cel puţin 1 minute înainte de clătire:



Clătirea trebuie făcută insistent, până ce pelicula de grăsime dispare.



Corespondenţa folie / culoare de fond
Unele filme sunt opace, altele sunt transparente

Carbon GW12010: Fond Alb

Carbon GH112-1Trans: Fond Negru

Piele de şarpe: Orice fond de culoare deschisă

Piele de şarpe GM208

Picături GH158

Flăcări GAM133-1

Lemn GW2251: Fond maro

http://hydrographics-shop.com/design-c-1_14.html

marți, 13 ianuarie 2015

Va asteptam oricand la noi pentru servicii de reparatii si reconditionat jante:
Va punem la dispozitie servicii de sudura jante, sudura fisuri pe loc cu preturi incepand de la 50 de lei pentru fisuri de pana la 5cm.
Indreptam jante la cel mai bun pret din Bucuresti si ne laudam ca suntem singurii care oferim servicii de sablare si vopsire electrostatica in doar 12 ore pentru un set de jante indiferent de starea acestora.

Ca sa va convingeti si de calitatea lucrarilor noastre ( nu doar de viteza de executie a serviciilor) va asteptam la noi la atelier unde avem expuse un numar de peste 40 de jante reconditionate de noi in diferite culori si sa vedeti exact cum ies jantele vopsite la noi sau sa va fie mai usor de ales culoarea potrivita masinii dumneavoastra.

De asemenea oferim roti de schimb pe durata reconditionarii ( fara nici un extra cost) in cazul in care nu doriti sau nu puteti lasa masina la noi.

Bulevardul Oaspetilor, nr.16, sector 1
0766 686 199 sau 0763 692 707
www.topwheelsauto.ro